Pentru ca mai sunt oameni din Tg-Jiu care citesc blogul meu va spun ca Mitrut pune la bataie un post de web editor.
Cerinte:
– Seriozitate
– Creare text
– Editare continut (text, foto)
– Actualizare site-uri (WP 2.6+, Joomla 1.5 +)
Daca vreti sa aflati mai multe detalii sau sa stiti unde sa trimiteti cv dati un click pe linkul de mai jos :)
http://www.mitrutstanoiu.ro/2009/01/20/editor-web/
Dupa cum o parte din voi bine stiti, in urma cu 3 luni m-am mutat in Bucuresti pentru ca am inceput facultatea. Nu a fost usoara trecerea de la un oras mic si linistit cum este Tg-Jiu la un oras aflat in continua miscare cum este Bucurestiul. Pur si simplu nu esti obisnuit sa pleci cu o ora inainte sa fii sigur ca ajungi undeva la timp. Gandul ca pentru o deplasare pierzi 2 ore dus intors ti se pare imposibil. Brusc te gandesti sa iti grupezi actiunile astfel incat deplasarea sa merite. Apoi trebuie sa analizezi cu ce te duci.
Pe jos nu prea merge pentru ca distantele sunt foarte mari, ti-ar lua prea mult timp si ar fi si foarte obositor. Cu masina depinde de ora, daca e intre 11 si 15 sau in weekend mai merge dar numai daca stii ca acolo unde te duci exista locuri de parcare. Adica doar daca te duci la malluri sau la hypermarketuri, in rest masina este inutila in Bucuresti, Mai mult, este un f actor de stres. Nici nu imi amintesc de cate ori am coborat din scara si mi-am gasit masina cu stergatoarele ridicate pentru ca vezi domne luasem locul de parcare neplatit al unui vecin.
Singura varianta cat de cat ok este metroul. Dar si aici trebuie sa te gandesti bine cand si cum pleci. Daca ai tupeul sa vrei sa pleci de acasa in orele de varf atunci sa fii sigur ca nu ai nimic dupa tine ce ar putea fi turtit. Este incredibil cat tupeu au unii oameni, Vad ca metroul este plin ochi si totusi imping cat pot doar doar or avea si ei loc inainte de inchiderea usilor. Daca vad ca nu au loc, pun mana pe usa ca sa nu se poata inchide pana cand li se face loc. Ca sa nu mai zic de aberatiile metrorex care atunci cand sunt mai multi oameni trimit metrourile mai rar.
In Tg-Jiu masina ma asteapta in fata blocului, daca nu gasesc loc in fata blocului o las langa blocul alaturat. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu gasesc loc de parcare. Daca vreau sa ajung undeva, in 5 minute ajung.
Primul lucru de care m-am izbit in bucuresti au fost chiriile enorme. Cu greu am gasit o garsoniera care sa fie pe gustul meu si la un pret decent, comparativ cu piata. 400E pe luna mi se pare enorm la prima vedere, dar dupa ce umblii dintr-o parte in alta a bucurestiului si vezi pe ce cer altii 350 sau 380 ajungi sa gandesti ca mai binde dai 400 si stai fara stres decat sa dai 350 si sa te chinui. Acum vad ca au inceput sa scada preturile o data cu criza imobiliara desi se inchiriaza mai mult ca inainte. Probabil datorita faptului ca preturile scad si in curand rata la un credit o sa fie mai mica decat chiria la unele garsoniere.
Intr-un viitor articol o sa va spun despre diferentele dintre piata on-line din Gorj si piata on-line din Bucuresti.
Maine dimineata parasesc Tg-Jiul cu destinatia Bucuresti. Plec la facultate si totodata sper ca dupa terminarea ei sa raman acolo. O sa ma mai intorc acasa, insa nu cred ca va mai fi la fel. Sincer nu ma asteptam sa imi fie asa greu sa plec, mai ales ca niciodata nu am fost incantat de mirificul oras Tg-Jiu. E greu sa te desparti de familie, desi nu e o despartire propriu-zisa.
Durerea pe care o simti cand iti vezi parintii si bunicii indurerati e aceeasi la 7 ani si la 19 si probabil si la 40 singurul lucru diferit e ca incerci sa nu o arati. Uneori reusesti alteori nu. Usor nu cred ca ii e nimanui. Pe langa familie mai lasi in urma si prieteni, care raman aici sau care pleaca in alta parte. De uitat nu o sa ii uiti niciodata si nici ei pe tine ca doar anii de liceu nu ar fi fost la fel fara ei. Pe ei nu o sa ii mai vad niciodata probabil. O sa imi fie dor de voi dar asa trebuie sa mearga lucrurile.
Acum plec, trag usa dupa mine
Abia astept, sa ne vedem cu bine
Pasesc incet, in roua diminetii
Fara bilet stau ascuns in trenul vietii
Acesta este ultimul post din cele 4 cu care particip la concursul organizat de visurat pentru castigarea unei console Sony PSP.
Cum am spus intr-un post anterior http://overdeath.blog-u.net/2007/mi-e-dor/ “Strada era centrul universului pentru noi, nimic altceva nu conta” asa ca in principiu tot ce aveam nevoie gaseam pe strada, aveam magazine unde vanzatorii ne stiau si ne mai dadeau si pe datorie, aveam un cuptor de unde luam tot timpul paine calda dar tot timpul ne-am dorit sa avem niste banci unde sa stam mai confortabil. Mai ales de cand fusesem goniti de singurul om care avea banci la poarta pe motiv ca ii faceam mizerie la poarta, chestie care uneori era adevarata, si nu mai puteam sa stam acolo relaxati. O solutie trebuia gasita….
Acest articol este scris pentru concursul lui visurat ce are ca premiu o consola psp.
Cu totii ne amintim cu drag de anii copilariei, cu totii ne bucuram cand ajungem pe strada pe care am crescut si in acelasi timp ne intristam cand vedem ca ceea ce de mult era un loc de distractie si bucurie e acum doar o strada pustie. Ne amintim vuietul pe care il faceam si parca vedem cum alergau copii dintr-o parte in alta in cautarea ascunzatorii perfecte la pitulusu.